De necitit – cum unii autori dezamăgesc

poeziiOpinie de cititor

Din păcate nu toate cărţile autorilor români sunt o adevărată delectare pentru minte şi suflet.  Avem uneori ghinionul de a da şi peste compoziţii literare dezamăgitoare.

În zilele noastre, când viteza îşi pune amprenta inclusiv pe stilul de viaţă, proza scurtă şi poezia au devenit lecturile ideale pentru relaxare, evadare şi puţină profunzime presărată prin cenuşiul existenţial. Aflăm astfel autori români contemporani dispuşi să ne încânte cu versuri pline de emoţie şi mesaje ţesute din cuvinte care nu definesc, ci mai degrabă sugerează, devenind simboluri. Iubirea, credinţa, solitudinea, tristeţea, natura etc. – toate sunt creionate în versuri ce vor să atingă sublimul şi sufletele cititorilor. Ce ne facem însă atunci când găsim un autor destul de promovat prin diverse reviste, ne decidem să îi achiziţionăm cartea şi… ne trezim cu poeme în care repetiţiile sunt la putere, iar motivele întâlnite parcă le-am mai citit cândva? Şi nu vorbim aici tocmai despre figuri de stil inserate cu măiestrie, ci despre aceleaşi simboluri întâlnite la nesfârşit în fiecare poem.

În poemele autoarei Diana Adriana Matei găsim atâţia nori, încât şi Eminescu ar fi invidios, mai ales că îşi poate regăsi în ei motive sugerate şi de el în propriile poezii (apăsarea sufletească, efemeritatea timpului, inconsistenţa etc).

 „Și se ruga c-un nor în suflet                

și glăsuia singur din șuier”

„A coborât un val de nouri

și peste ceața mea velină” 

„de ceața și de norul

ce mi se lasă-n gură”

„Să nu călcați pe nori când ninge

să nu străbateți drumul lor”

Presupun că şi Coşbuc s-ar simţi mândru să descopere că motivul său nor-munte este încă atât de apreciat. Imponderabilitatea, delicateţea, etericul sunt sugerate prin aceşti nori impalpabili, iar alăturarea muntelui face norii să pară desprinşi dintr-o altă dimensiune plină de mistere.

„Un nor cu muntele vecin

Plutea- ntr-acest imens senin” – George Coşbuc

 „Dansează nori în globuri plânse (…)

în creasta vârfului de munte.”

Reluarea aceloraşi cuvinte, chiar dacă sugerează simboluri diferite generează senzaţia de vocabular sărac şi în plus, repetiţia lor pe parcursul a mai multor poezii devine supărătoare.

„Eram un prunc și-un miez de nucă

când l-am văzut stând pe o piatră”

„și lemnul ei ușor se stinge

în fructul pruncului de nuc”

Volumul despre care scriem şi căruia nu va fi dificil să îi aflaţi titlul este unul destul de restrâns, iar faptul că unele cuvinte şi figuri de stil se tot repetă nu reprezintă un plus, ci dau o notă inestetică. Un efect neplăcut îl produce şi confuzia pe care unele versuri o creează, dar şi semnele de punctuaţie puse lapidar.

„Buchetul îți adună brațe

din seculare timpuri

dar numai una dintre toate

se prinde-n anotimpuri”

O topică defectuoasă întâlnim şi în alte versuri, iar la un moment dat poeziile par negândite, iar cuvintele aruncate acolo pentru rimă, fără a sugera neapărat ceva. De exemplu, „teamă” şi „frică” sunt sinonime, dar i s-a făcut loc pentru a rima cu „ridică” şi a obţine rima încrucişată – o rimă facilă fără prea mari pretenţii artistice. La fel şi în cazul cuvântului „şuier” care este un sunet, un şuierat, un zgomot chiar, dar nicidecum vreun instrument sau ceva care să ajute personajul poemului în a „glăsui”.

„Se-nalță iar, iar se ridică

tradiții vechi și în noi culte

se-nalță-n teama noastră frică

și în creastă vârful de munte”

 „Și se ruga c-un nor în suflet

și glăsuia singur din șuier

și vânt, și grindină, și plânset

în cântecul din lemn de fluier”

Pe scurt, m-am cam trezit cu nişte poezii care m-au dezamăgit. După lectura unui poem la alegere, totul pare în regulă şi chiar sună interesant. Următoarele însă reliefează pe alocuri tautofonii, reluări ale aceloraşi cuvinte, dar şi simboluri folosite excesiv, chiar dacă se încearcă a se sugera ceva diferit – prea mulţi nori, o ceaţă prea deasă, zboruri nenumărate etc.

Nu îi neg autoarei Diana Adriana Matei pasiunea de a scrie şi nici dorinţa de a participa la cât mai multe concursuri literare ce i-au adus şi premii. Mă întreb însă  în mod nevinovat dacă nu concurenţa a fost cea care a ajutat-o, dat fiind faptul că, de obicei, poeţii români contemporani cu adevărat buni nici nu se gândesc să participe la acest gen de competiţii.

Advertisements

6 thoughts on “De necitit – cum unii autori dezamăgesc

Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: